De la eliminarea stresului în cazul pornirilor în rampă la un sistem care
poate apela serviciile de urgenţă în locul dumneavoastră - o listă lungă de
tehnologii vă poate pregăti pentru (sau proteja de) aproape orice incident.
Sunt disponibile, de asemenea, sisteme de securitate avansate pentru a
oferi protecţie maximă vehiculului şi linişte dumneavoastră personal.
Ford SYNC cu Asistenţă de urgenţă: poate suna după ajutor chiar dacă
dumneavoastră nu puteţi
Un aspect important al tehnologiei Ford SYNC care vă poate salva viaţa este
Asistenţa de urgenţă. În cazul puţin probabil al unui accident, când se
activează airbagul sau se dezactivează pompa de carburant, tehnologia poate
efectua automat un apel direct către Serviciile de urgenţă în locul
dumneavoastră. Dacă este cazul, puteŢi alege să întrerupeŢi apelul sau să
discutaŢi personal, dacă este necesar. Un aspect extrem de important este
faptul că sistemul va furniza informaţii vitale, precum coordonatele
dumneavoastră GPS, chiar şi atunci când v-aţi pierdut cunoştinţa.*
*Asistenţa de urgenţă Ford funcŢionează în peste 30 de ţări din Europa.
Această caracteristică funcţionează atunci când este conectată cu un
telefon mobil compatibil pe care îl aveţi la dumneavoastră, în momentul în
care un airbag este declanşat (cu excepţia airbagurilor pentru genunchi)
sau atunci când un senzor care înregistrează o coliziune întrerupe pompa de
combustibil. Funcţia de mesagerie şi Asistenţa de urgenţă nu sunt acceptate
în toate limbile europene. (Consultaţi site-ul web Ford local pentru cele
mai recente informaţii.)
Un plus de control în cazul pornirilor în rampă
Sistemul de asistenţă la pornirea din rampă împiedică temporar alunecarea
în spate atunci când porniţi din pantă. Sistemul funcţionează prin
menţinerea presiunii la nivelul sistemului de fânare pentru un interval
suplimentar de 2,5 secunde, asigurându-vă mai mult timp şi control atunci
când mutaţi piciorul de pe pedala de frână pe cea de acceleraţie. Acest
sistem este, de asemenea, util când opriţi şi porniţi autovehiculul pe
suprafeţe alunecoase.
ESC vă ajută să menţineţi controlul
Controlul electronic al stabilităţii (ESC) monitorizează în mod constant
deplasarea maşinii, detectează orice abateri de la traseul ales (dacă
vehiculul începe să patineze, de exemplu) şi vă ajută automat să corectaŢi
poziţia de drum. Sistemul este creat pentru a vă ajuta să menţineţi
controlul asupra maşinii şi, în plus, vă poate ajuta să reduceţi distanţa
de frânare în caz de urgenţă.
Un sistem avansat care vă ajută să vă păstraţi banda
Utilizând o cameră orientată spre înainte pentru a monitoriza încontinuu
drumul din faţă, un sistem opţional de alertare la părăsirea benzii poate
detecta dacă aţi ieşit în mod accidental de pe banda dumneavoastră de
deplasare. Tehnologia vă avertizează printr-o vibraţie a volanului şi prin
afişarea unui indicator de avertizare vizuală. Se va dezactiva automat la
viteze mai mici de 43 mph (70 km/h), pentru a nu interfera pe străzile din
oraş. De asemenea, puteţi opri sistemul în mod manual, dacă doriţi.
Sistemul de avertizare a şoferului vă avertizează atunci când detectează
faptul că sunteţi obosit
Sistemul de avertizare a şoferului monitorizează constant stilul personal
de condus şi este conceput să detecteze orice variaţie cauzată de oboseală.
Dacă sistemul detectează că deveniţi mai puţin vigilent, o pictogramă de
avertizare apare pe afişaj, sugerându-vă să luaţi o pauză.
Vă avertizează dacă pneurile pierd presiune
Întotdeauna este important să menţineţi presiunea corectă în pneuri, pentru
a vă ajuta să economisiţi combustibil, să protejaţi pneurile şi să fiţi în
siguranţă. De aceea, senzorii monitorizează constant fiecare roată şi vă
alertează dacă apare o problemă, astfel încât să puteţi trage pe dreapta,
să verificaţi şi să umflaţi pneul sau să schimbaţi roata. (Opţional, nu
este disponibil pentru modelele cu roată spate dublă.)
Controlul virajelor
Controlul virajelor este un sistem conceput pentru a vă ajuta să menţineţi
controlul asupra vehiculului dacă acesta intră într-o curbă cu viteză prea
mare. Dacă sistemul detectează o subvirare şi simte că vehiculul ar putea
să iasă de sub control, mai întâi reduce cuplul motorului şi apoi frânează
pentru a vă ajuta să încetiniţi. Această tehnologie unică este în special
eficientă (şi cea mai utilă) în curbe înclinate sub diverse unghiuri, cum
ar fi ieşirile de pe autostradă.
Putere suplimentară pentru frânare de urgenţă
Sistemul de asistenţă la frânarea de urgenŢă (EBA) ajută vehiculul să
atingă eficienţa maximă de frânare în cazul unei situaţii de urgenţă.
Sistemul detectează presiunea aplicată de şofer pe pedala de frână şi
creşte automat această presiune, dacă este cazul.
Protecţie continuă împotriva răsturnării
Controlul stabilităţii la răsturnare (RSC) este conceput pentru a ajuta la
prevenirea eventualităţii puţin probabile ca vehiculul dumneavoastră să se
răstoarne. Sistemul poate detecta dacă autoşasiul cu cabină începe să
devină instabil şi, controlând atât cuplul motorului, cât şi frânarea pe
fiecare roată, această tehnologie poate ajuta la corectarea supravirării,
stabilizând în mod eficient situaţia.
Aderenţă maximă cu efort minim
Un sistem avansat de control al tracţiunii (TCS) elimină alunecarea în
exces a roţilor şi vă asigură cea mai bună aderenţă, performanţă şi
stabilitate, atunci când aveţi mai mare nevoie. Sistemul monitorizează
încontinuu şi ajustează puterea livrată roţilor individuale ale
vehiculului, asigurând contact şi aderenţă maxime atunci când acceleraţi.
Menţinerea în siguranţă a remorcii pe banda de rulare
Sistemul de stabilizare a remorcii (TSC) detectează „şerpuirea” sau
balansarea remorcii şi reduce viteza vehiculului pentru a ajuta la
corectarea problemei, făcând ca remorcarea să fie mai controlată. Sistemul
încetineşte vehiculul, reducând cuplul motorului şi crescând treptat
presiunea frânelor pe toate roţile. Această tehnologie este utilă în mod
special dacă ţineţi cont de faptul că vehiculul dumneavoastră are
capacitatea de a tracta o remorcă de 3,5 tone cu roţile blocate.
Airbaguri pentru şofer, pasager, laterale şi tip cortină
O serie de airbaguri sunt disponibile ca dotări standard sau opţionale.
Printre acestea se numără airbaguri pentru şofer şi pasager. De asemenea,
senzori avansaŢi sunt poziŢionaŢi în puncte cheie în vehicul, pentru a
asigura o reacŢie rapidă şi controlată.
Caracteristici de control care se adaptează în funcţie de încărcătură
Sistemul de control adaptiv al încărcăturii (LAC) ajustează Controlul
electronic al stabilităţii în funcţie de greutatea totală pe care o
transportă vehiculul dumneavoastră. Acesta reprezintă un avantaj special în
cazul unui autoşasiu cu cabină Transit, deoarece asigură control şi
stabilitate, indiferent dacă vehiculul este gol sau complet încărcat.
Uşi care se încuie când vă aflaţi în mişcare
Sistemul de încuiere la demarare va bloca automat toate uşile, imediat ce
începeţi să vă deplasaţi. Sistemul este prevăzut ca dotare standard şi îl
puteţi porni şi opri de pe panoul de bord. Pentru a ajuta serviciile de
asistenţă, vehiculele sunt prevăzute cu o funcţie de deblocare în caz de
coliziune, care se activează automat în funcţie de gravitatea impactului.
Puteţi alege ce uşi să blocaţi şi să deblocaţi
Închiderea centralizată, cu telecomandă, a uşilor este dotare standard, iar
acest sistem de închidere este mai sigur ca niciodată. Şi aceasta deoarece
puteţi alege să descuiaţi o singură uşă, în timp ce cealaltă rămâne blocată
în mod sigur (până când activaţi un comutator de pe portiera şoferului).
Acelaşi comutator controlează blocarea şi deblocarea ambelor uşi ale
vehiculului.
Două opţiuni de alarmă de nivel înalt
O alarmă de perimetru opţională vă protejează vehiculul, declanşându-se
dacă uşile sau capota sunt deschise cu forţa. Pentru protecţie (şi
descurajare a hoţilor) şi mai mare, alegeţi un sistem de alarmă Thatcham de
categoria 1. Acest sistem complex se activează automat în momentul în care
încuiaţi vehiculul şi emite un semnal sonor puternic dacă este declanşat de
o intrare forţată, dacă maşina este ridicată sau dacă senzorii de mişcare
detectează o mişcare înăuntru.